Jurnal de peste Bord

Cătălin (cel) Marin

#versus

Intelighența: puțină, dar multiplă

Intelighența: puțină, dar multiplă

Mă cam frige pe mațe treaba asta cu multele soiuri de inteligență. Noțiunea de talent a fost suprimată complet aiurea, fiindcă mai nou orice tâmpit poate performa în orice dacă perseverează. Prostie mai mare, rar am auzit.

Deci suprimăm talentul și zicem că fiecare e inteligent în felul lui, ca să nu fie nimeni prost.

Niște chestiuni sunt însă destul de clare. Apogeul inteligenței se petrece în dezvoltarea gândirii abstracte, fără asta nu ai ce căuta la facultate, iar dacă te duci, te duci degeaba.

Nevoia de concret este specifică preșcolarilor și școlarilor de până la 16-17 ani, când creierul...


Te doare mă?

Te doare mă?

Cu cât satisfacția mea profesională crește, cu atât mă simt mai puțin justificat în a critica negativ lumea în care trăiesc. Firește că o găsesc dezagreabilă în ansamblu, dar e ceva ciudat în a critica o lume în care îți merge bine, chit că nu datorită ei îți merge bine. Am regăsit un echilibru simpatic, într-o variantă mai bună ca în alte dăți.

M-aș putea revolta pe faptul că lucrez pe două proiecte, unul complex și interesant și unul trivial pe care îl poate face aproape oricine, cu un minim de pregătire în domeniu. Cel trivial e cu vreo 40% mai bine plătit. Mi se pare o absurditate, o tâmpe...


Un mare rahat

Un mare rahat

Da, despre memoria colectivă e vorba. Dacă originea stilului și culturii era pusă de unii în cârca spațiului, iar noi acceptăm teza lor conform căreia etiopul, indul, arabul, rusul, românul își extrag expresia culturală din spațiul înconjurător, mergând mai departe pe ideea lui Halbwachs, comițând o mică ciorbă și ajungând la popularul Alain de Botton și povestea lui cu “Arhitectura fericirii”, putem spune că omul zilelor noastre e compromis din punct de vedere stilistic, la nivel de grămadă.

Memoria adultului erei informației este total îmbâcsită. Haosul ce sălășluiește în esența lui creatoar...


Per aspera ad năpasta

Per aspera ad năpasta

Eu nu mă pot plânge de nimic în ceea ce mă privește. Cel puțin nu acum. Trecutul l-am plâns la vremea lui. Viitorul nu mă privește. Acum 14 ani am scris o bucată de proză relativ consistentă. Prost scrisă, foarte prost scrisă, dar cu o idee care mă bântuie. Era o proză despre libertate, o drăcie cu vreo câteva personaje care locuiau într-un oraș închis și încep a se prinde că cineva se joacă noaptea cu credințele lor. Unul constată astfel că întreaga lui viață de până atunci era o minciună și se sinucide. Ceilalți caută sursa jocului de iluzii, care manipula prin vis pe fiecare. O găsesc și de...


Prostia e concretă

Prostia e concretă

“Înțelegerea necesită formalizare” zicea profesorul Dana S Scott. Am găsit remarca asta la prietenul Adrian Rezus și vorba unui alt comentator la postarea respectivă: facebook n-are simbol de reacție pentru “căzut pe gânduri”.

De ieri mă tot gândesc la treaba asta. Adică tot caut un exemplu în care înțelegerea să nu ceară formalizare. Țin să fac o diferență între formalitate și formalizare, pentru a elimina eventualele confuzii. Nu am găsit încă un exemplu, dimpotrivă, căutând și amintindu-mi de o discuție cu un alt prieten despre ritualurile tribale, mi-am dat seama că aceste ritualuri adesea...


Stultus non capit vita

Stultus non capit vita

Orice s-ar spune, cu cât ești mai lucid și mai conștient, cu atât viața e mai frumoasă. Lumea e plină de idioți nu-i vorbă. Idioți care se războiesc, se ucid, abuzează unii de alții, care fac de rușine noțiunea de om. Încă există mult rău în lume și nu-i de la natură sau de la Dumnezeu, e din prostia omului.

Să dai vina pe cuplul Ceaușescu, pe Lenin sau pe Hitler sau alți câțiva indivizi, pentru nenorocirile din ultimul secol, e lipsă de luciditate.

Pentru a nu fi acuzat de mizantropie spuneam cândva că eu iubesc oamenii, cu viermii antropomorfi am o problemă. Însă chiar și specualția asta pe ...


Ori exces, ori Libertate

Ori exces, ori Libertate

Am dat ieri peste o formulare: “libertatea excesivă”. Acum, începând să scriu, mi-a venit în cap o lege a lui Murphy: “Un alcoolic e un om care bea mai mult decât doctorul său”. Iată o simpatică ironie la adresa relativizării
Pe unde trece lumina

Pe unde trece lumina

Am dat peste o postare despre “frumusețea care vine din interior”, afirmație cu care sunt complet de acord. Frumusețea e incompatibilă cu mitocănia, privirea fugară de rozătoare abilă, falsitatea, zgârcenia și lipsa de bun simț. Nici o coajă nu poate masca un miez putred. Principiul ăsta al “frumuseții interioare” devine deviant, atunci când secționează omul în “interior valoros” și “exterior irelevant”.