Da, despre memoria colectivă e vorba. Dacă originea stilului și culturii era pusă de unii în cârca spațiului, iar noi acceptăm teza lor conform căreia etiopul, indul, arabul, rusul, românul își extrag expresia culturală din spațiul înconjurător, mergând mai departe pe ideea lui Halbwachs, comițând o mică ciorbă și ajungând la popularul Alain de Botton și povestea lui cu “Arhitectura fericirii”, putem spune că omul zilelor noastre e compromis din punct de vedere stilistic, la nivel de grămadă.

Memoria adultului erei informației este total îmbâcsită. Haosul ce sălășluiește în esența lui creatoare e străin de legi misterioase, aducând mai mult cu funcționarea unui televizor plat cu mii de canale incoerente în sine.

Adică e o varză doamnelor și domnilor, dar nu una ce șade cumințică pe tarabă, ci una care seamănă cu o încercare reușită de a combina toate verzele și toate conopidele alături de cartofi, cepe și aripioare de pui născut picant.

“Post-omul” vestic e o creatură care are în el câte puțin din fiecare registru cultural. Nimic anume nu predomină în el cu excepția unui ghiveci de ansamblu și a unei atitudini radicale raportată la stâlpul clișeului. Judecata lui e una de tip curcubeu contondent, nu există alb-negru, există pro-albastru sau contra-verde.

Cel mai ușor se observă această amărăștenie în aplicarea conceptului de “life style”, o chestiune care a ajuns să țină de trend, de modă. Adică anul ăsta e la modă un stil de viață, iar vara ailaltă va fi altul. Valorile se învârt precum șosetele, e plin de mixuri între “mind” și “ness”, desigur asta se petrece cu acel om expus la informația radioactivă, care îl transformă într-un mutat cu excrescențe beningne ale inconștientului.

E greu să fii lucid și umanist în raport cu clasa medie de tip occidental, care știe mult mai mult decât poate înțelege refuzând să priceapă că rațiunea e un câine care nedresat mușcă.

Omul se încăpățânează să creadă că se poate gândi fără matematică, iar când vede că adevărul stă cam așa, refuză utilitatea gândirii.

Cu cât gradul de libertate al unei societăți crește, atât la nivel de exprimare cât și la nivel de mișcare, cu atât devine mai necesară gândirea critică bazată pe discernământ.

Societatea curentă se poartă ca o ceată de analfabeți medievali, teleportată brusc pe nava Enterprise și obligată să navigheze.

Asta e minunata lume veche ai cărei chiloți noi sunt mult prea largi.